Data aparitiei: 11.05.2012
Gradul de conformare a devenit o problemă nu numai în relaţia stat - contribuabil, ci şi în relaţiile între profesionişti. Recuperările de creanţe au fost dintotdeauna o problematică de actualitate, în ultimii ani însă, acutizarea lipsei de lichidităţi, cercul vicios al neplăţilor în lanţ şi reaua-credinţă a unor jucători din piaţă, au stimulat creativitatea avocaţilor şi au reinventat firmele ce au ca obiect de activitate recuperările de creanţe.

Ca primă reacţie, consultanţii juridici au apelat la metodele clasice de recuperare, mergând pe calea acţiunilor în pretenţii, pe drept comun, sau pe căile permise de procedurile speciale ale somaţiei de plată sau ordonanţei de plată, însă mărimea şi densitatea creanţelor de recuperat au condus spre metode mult mai agresive, astfel că au început în forţă acţiunile de deschidere a procedurii insolvenţei. La acest moment procedura insolvenţei şi-a pierdut statutul de vedetă între acţiunile în instanţă utilizate în vederea recuperării de creanţe, pe de-o parte datorită faptului că unii debitori sunt avantajaţi de promovarea unei astfel de acţiuni, pe de alta, datorită faptului că instanţele confruntate cu o avalanşă de acţiuni de acest gen, la cererea debitorului obligă creditorul la consemnarea unei cauţiuni, care, uneori poate avea un cuantum foarte mare, şi care, rămâne blocată o perioadă foarte lungă de timp.

În acest context, când acţiunea de deschidere a procedurii insolvenţei nu mai are eficienţa scontată şi când timpul mare de rezolvare efectivă a unui dosar în instanţă, chiar pe o procedură specială, tot se poate întinde pe parcursul a jumătate de an, la care se adăugă timpii necesari executării silite, dublaţi de riscul de a nu găsi nimic de executat în patrimoniul debitorului, a trebuit găsită o metodă de coerciţie care să dea un pic de greutate acţiunii judecătoreşti în sine.

Personal, până la momentul la care nu am constatat îngreunarea procedurilor de recuperare, nu m-am aplecat asupra unor instrumente colaterale, însă din constrângerea sistemului, aplicarea unor metode vechi de când... Codul de Procedură Civilă, dar aproape la fel de nefolosite, a devenit dintr-o dată o evidenţă, şi soluţia ce şi-a dovedit eficienţa în peste 90% din situaţiile în care debitorii nu aveau în intenţie a-şi închide afacerea.
Aşa a ajuns poprirea asiguratorie instrument de prim rang, râvnit de toţi creditorii, şi motiv de uimire pentru debitorii luaţi prin surprindere aproape de fiecare dată.

Poprirea asiguratorie

Poprirea asiguratorie este o metodă prin care, o dată cu introducerea în instanţă a unei acţiuni în pretenţii, indiferent că vorbim de o acţiune pe drept comun sau de o acţiune formulată în baza OG 5/2001 privind somaţia de plată, sau OUG 119/2007 privind ordonanţa de plată, creditorul se asigură că la momentul finalizării acţiunii principale va mai găsi în conturile/patrimoniul debitorului, suficiente lichidităţi în vederea acoperirii creanţei sale. În acest scop, după introducerea acţiunii principale, creditorul depune la aceeaşi instanţă o cerere prin care solicită înfiinţarea unei popriri asiguratorii asupra oricăror bunuri mobile incorporale urmăribile, datorate acestuia de un terţ, în prezent sau în viitor. Predepunerea acţiunii judecătoreşti, nu e însă unicul aspect pe care creditorul trebuie să-l dovedească. Creanţa pentru care se poate solicita înfiinţarea unei popriri asiguratorii trebuie să fie o creanţă exigibilă şi, preferabil, să fie constatată printr-un înscris. Preferabil deoarece, creditorul are obligaţia de a achita o cauţiune în cuantumul stabilit de instanţă – de obicei 20% din valoarea creanţei – însă, dacă respectiva creanţă nu e constatată printr-un înscris, cauţiunea e stabilită de Codul de Procedură Civilă la jumătate din valoarea creanţei, fără posibilitatea de a i se reduce cuantumul, aspect care, în cazul unor creanţe mari, reprezintă un neajuns. Avantajele unei astfel de cereri sunt multiple: în practică, cererea de chemare în judecată şi cererea de poprire asiguratorie se depun în aceeaşi zi, urmând ca o copie a acţiunii principale cu viza şi cu numărul de dosar să fie ataşată cererii de poprire. Indiferent de termenul care se acordă în dosarul principal, termenul de judecată al popririi asiguratorii este – din practica proprie - de câteva zile, iar debitorul nu este citat, astfel că hotărârea pronunţată, executorie conform Codului de Procedură Civilă, va reprezenta o reală surpriză pentru debitor. Acesta din urmă are posibilitatea să atace hotărârea cu recurs, însă, în general, cam acesta este momentul în care practic, preferă să achite creanţa. Un alt avantaj este şi faptul că suma ce e consemnată ca şi cauţiune se recuperează relativ repede, spre deosebire de cazul acţiunilor de deschidere a procedurii insolvenţei, când recuperarea cauţiunii durează ani. Cel mai mare avantaj însă constă în aceea că, presupunând că debitorul nu a reacţionat la momentul la care i s-a comunicat hotărârea de poprire asiguratorie, la momentul la care se obţine titlul executoriu punerea acestuia în executare nu mai devine o problemă, căci debitorul nu are timp pe parcursul desfăşurării procesului să ia nicio măsură prin care să-şi micşoreze patrimoniul, să-şi sustragă lichidităţile sau să-şi mute încasările pe o nouă firmă.

Ridicarea popririi asiguratorii se poate face la cererea debitorului, atunci când acesta e de acord să dea o altă garanţie în locul bunurilor poprite, sau atunci când cererea principală a fost respinsă, anulată, perimată sau s-a renunţat la judecată; poprirea se desfiinţează de drept, atunci când creditorul nu depune cauţiunea fixată de instanţă în termenul stabilit de aceasta.

De menţionat la acest moment că, în situaţia debitorilor pentru care nu există posibilitatea înfiintarii unei popriri asiguratorii, se poate recurge la măsura preventivă a înfiinţării unui sechestru asiguratoriu, diferenţa între cele două instrumente fiind aceea că în timp ce poprirea poartă asupra bunurilor mobile incorporale urmăribile, sechestrul asiguratoriu poartă asupra bunurilor mobile corporale şi a imobilelor aflate în patrimoniul debitorului, existând însă aceleaşi condiţii şi aceeaşi procedură de înfiinţare sau ridicare.

Procedurile sechestrului asiguratoriu şi ale popririi asiguratorii sunt reglementate în formă similară şi în Noul Cod de Procedură Civilă, ce va intra în vigoare în toamnă.



AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finante & Afaceri