Data aparitiei: 10.12.2015
Este evident pentru toată lumea că, pentru a nu ştiu câta oară, legiuitorul a cedat tentaţiei de a demonstra maselor, cu orice preţ,  că îi pasă!  Din păcate, pe fondul ultimelor evenimente, prestaţia legiuitorului s-a concretizat într-o   lege care, în loc să aibă rolul autoproclamat de normă reglementatoare, a  devenit un element şi mai poluant, îmbâcsind  într-un mod neacceptabil atmosfera  din aria normelor cu rol preventiv.

Fără a relua aspecte ce au fost deja dezbătute  public, fără a sublinia impactul economic negativ asupra firmelor ce îşi derulează activitatea în blocurile declarate a avea risc seismic sau imposibilitatea practică de a transpune prevederile legii 282/2015, nu mă pot abţine de la a comenta câteva aspecte de ordin juridic.

Am fost întrebată zilele trecute de  către reprezentanţii unei firme ce prestează servicii şi care îşi are sediul într-un bloc declarat a avea risc seismic: având în vedere prevederile Legii 282/2015, ar trebui să ne întrerupem activitatea? Dacă analizăm  litera legii, DA.

OG 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, a fost modificată de Legea 282/2015 cu privire la 3 articole: art. 2 al. 1 şi 6, şi se introduce un nou alineat 61, art. 7 al. 2 şi 24 al. 1 şi 2.  De unde şi revolta opiniei publice: reglementarea măsurilor pentru reducerea riscului seismic, în substanţa lor, există de 11 ani.  Ce nu exista în această reglementare, erau acele prevederi care, în cazul în care riscul se transforma în eveniment, să elimine responsabilitatea vreuneia dintre instituţiile/persoanele ce are atribuţii cu privire la acest domeniu. Şi frumuseţea cea mare este că, s-a mai creeat un motiv de aplicat amenzi şi colectat nişte bani la bugetul de stat!

Art. 2 al. 61, impune o interdicţie expresă de derulare de activităţi permanente sau temporare în spaţiile enumerate la al. 5 al aceluiaşi articol! Interesant aspect, având în vedere că al. 5 al art. 2 nu a fost modificat, dar a devenit brusc periculos …

Al. 5 al articolului menţionat arată că:  "În sensul prezentei ordonanţe, sintagmele de mai jos au următoarele semnificaţii: a) spaţii publice cu altă destinaţie decât cea de locuinţă – spaţiile realizate în scopul desfăşurării de activităţi care implică aglomerări de persoane, precum: săli de spectacol, de expoziţii, de lectură, spaţii pentru comerţ, structuri turistice de cazare şi alimentaţie publică şi prestări de servicii, asistenţă socială şi medicală, administraţie publică şi altele asemenea, indiferent dacă aceste spaţii sunt rezultatul concepţiei iniţiale a construcţiei ori, după caz, al unor amenajări ulterioare;” 

M-am străduit să descopăr în normă  ce a înţeles legiutorul prin noţiunea de aglomerări de persoane,  dar din păcate răspunsul nu se află aici. Am extins aria de căutare, deşi, ordonanţa analizată nu face nicio trimitere la altă reglementare, aşa cum, în mod obligatoriu ar trebui. Până la urmă însă, dreptul comun îşi găseşte aplicare ori de câte ori legea specială nu reglementează un anumit aspect. Nici dreptul comun nu îşi ocupă spaţiul reglementând o asemenea noţiune de restrânsă aplicare, prin urmare răspunsul ar trebui găsit într-o  altă reglementare specială. Oare?

Referiri la această noţiune am găsit într-un final în HG 571/1998 pentru aprobarea categoriilor de construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind prevenirea şi stingerea incendiilor, în care, la art. 1, se arată: "Se aprobă următoarele categorii de construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind prevenirea şi stingerea incendiilor: (…) 3. Construcţii comerciale: a) centre comerciale, magazine, depozite en gros cu vânzare pentru public, precum şi alte construcţii comerciale cu aria desfăşurată mai mare de 300 m2;b) construcţii pentru alimentaţie publică şi de prestări servicii pentru populaţie, cu aria desfăşurată mai mare de 200 m2 sau cu capacitatea de peste 50 de persoane (…) 10. Alte tipuri de construcţii, instalaţii tehnologice şi amenajări: a) clădiri civile înalte (peste 28 m) şi foarte înalte (peste 45 m); b) clădiri civile cu săli aglomerate (cu 150 de persoane şi mai mult);. (…)”

Interesant este că această Hotărâre a fost abrogată, actualmente fiind în vigoare HG 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind prevenirea şi stingerea incendiilor, care refuză a mai oferi vreo definire a noţiunii, mulţumindu-se a face trimitere la reglementările tehnice specifice domeniului securităţii la incendiu!  Există o serie de Ordine ce încearcă definirea acestei noţiuni, dar cu referire specifică la anumite spaţii (O.M.L.P.A.T. 85/1996  sau O.M.P.T.L.  1613/2001 se referă doar la săli aglomerate), problematica spaţiilor destinate prestărilor de servicii sau comercializării de produse rămânând practic descoperită.

În orice caz, reglementările menţionate nu pot avea  rol  de reglementare legală, ci doar rol îndrumător, legiuitorul  trebuind să prevadă în mod expres care este înţelesul noţiunilor utilizate, prin prisma normelor emise în OG 20/1994, şi cu referire expresă la domeniul prevenirii riscurilor seismice,  definiţiile utilizate în domeniul prevenirii riscului de incendiu putând fi aplicabile doar pur întâmplător.

Art. 7 din Ordonanţă încearcă să detalieze elementele  la care trebuie raportate normele aplicabile în vederea definirii noţiunii de pericol public, cu privire la clădirile care au fost încadrate în categoria de risc seismic de grad I: suprafaţă mai mare de 50mp, regim de înălţime P+3 şi minim 10 apartamente, amplasare într-o anumită zonă. Practic, aceasta era tipul de definire al tuturor noţiunilor incluse în reglementarea la care facem referire.

Ceea ce devine extrem de interesant , este modul de implementare al acestor reglementări: entităţile ce funcţionează în clădirile cu risc seismic, au început să primească notificări prin care li se pune în vedere să înceteze activitatea în locaţiile respective, în caz contrar urmând a se aplica amenzile prevăzute de lege. Cumva, deja s-a decis că toate expertizele realizate la nivelul anului 1996-2000, neaduse la cunoştinţa niciunuia dintre proprietarii clădirilor stabilite a avea risc seismic, au caracter absolut. În condiţiile în care stabilirea unui anumit număr de clădiri ca fiind încadrabile în categoria cu  risc, necesitând lucrări de consolidare, ce vor fi realizate prin finanţare de la bugetul de stat, antreprenorul urmând a fi ales printr-o procedură de achiziţie publică, pe fondul informaţiilor vente în ultimii ani cu privire la modalitatea de derulare a contratelor încheiate în acest domeniu, oare un semn de întrebare nu devine legitim?

În multitudinea reglementărilor valabile în domeniul contrucţiilor, există un Cod de proiectare seisimică, format din 3 părţi, cea de-a treia parte cuprinzând Prevederi pentru evaluarea seisimică a clădirilor existente,   Normativ P-100-3/2008. Având în vedere că expertizele care au stabilit încadrarea majorităţii clădirilor  etichetate a avea risc seismic, au fost realizate cu foarte mult timp înainte de elaborarea acestui Cod, oare acestea se conformeză procedurilor instituite prin normativul indicat?

Opinez că la acest moment ar trebui ca, până la implementarea măsurilor extreme prevăzute  de noua reglementare, să se dea proprietarilor/asociaţiei de proprietari/persoanelor juridice ce îşi desfăşoară activitatea în clădirile în cauză, posibilitatea concretă – preăzută de altfel prin norma în discuţie -  de a  face/reface expertizele tehnice. Abia ulterior se pot impune măsuri, în funcţie de ceea ce se stabileşte prin expertiză, mai ales că aceasta ar trebui să se pronunţe nu numai cu privire la încadrare/neîncadrarea într-o anumită categorie a clădirii, ci şi cu privire la măsurile concrete, tehnice, care se pot lua în vederea  reabilitării, aşa cum se menţionează în partea a treia a Codului de proiectare seisimică, şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 4 al.9 lit. b din OG 20/1994. La acest moment, Ordonanţa 20 reglementează practic o situaţie ipotetică: a unor clădiri pe care le presupunem a avea risc seisimic, pentru care presupunem că e necesară evacuarea/restrângerea tuturor proprietarilor în vederea  reabilitării, în care presupunem că este –brusc – imposibilă continuarea activităţii, pentru care există o ipotetică disponibilitate de finanţare, nu ştim a căror lucrări şi de ce anvergură şi pentru care termenul de rezolvare este absolut imprevizibil, raportându-ne la faptul că aceste măsuri au fost reglementate în 1994!

A impune interdicţii extreme, de natură a afecta structura business-urilor aflate în derulare pe aceleaşi condiţii în ultimii 10 ani, a afecta vieţi, a perturba o întreagă felie a vieţii sociale, economice, private, fără o verificare riguroasă a realităţii riscurilor pentru care se doreşte realizată protecţia, este o acţiune  mai păguboasă decât  existenţa riscului în sine, mai ales atunci când riscul este asumat. Intervenţia se dovedeşte astfel,  a fi nevenită atât din perspectiva  modalităţii defectuoase de reglementare, cât şi din perspectiva efectelor nocive asupra persoanelor ce intră sub incidenţa reglementării.

O ultimă menţiune trebuie făcută, pe scurt, şi cu privire la ultimul articol modificat de Legea 282/2015, lit. h  a alineatului 1 din art. 24 din OG 20/1994, introdisă de lege, menţionând că nerespectarea art 2 al. 61 de către proprietarii spaţiilor, asociaţiile de proprietari, respectiv de către persoanele fizice sau juridice  ce au în administrare spaţiile, consituie contravenţie. Fără a da definiţii, fără a  face multe analize, având în vedere că majoritatea companiilor ce derulează activităţi economice în spaţiile vizate, sunt  utilizatori ai spaţiilor, fie chiriaşi, fie comodatari, ar trebu să înţelegem  că aceştia nu sunt vizaţi, sau că termenul de persoane ce au spaţii în administrare  a dobândit valenţe extrapolate? Mai ales că alineatul 3 al aceluiaşi articol, nemodificat de legea din 2015, arată în mod expres cui se aplică acese contravenţii: "contravenţiile se aplică, după caz, proprietarilor, administratorilor sau primarului general al municipiului Bucureşti, respectiv primarilor municipiilor, oraşelor şi comunelor."


AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finanțe & Afaceri, Nr. 107