Data aparitiei: 13.12.2011
Fiind un contract special ce stă la baza multor altor specii de contracte, cred că abordarea trebuie făcută prin compararea contractului de vânzare aşa cum era el reglementat în Codul Comercial versus varianta actualului Cod Civil, având în vedere că specia aplicabilă în sfera comercială, avea trăsături specifice.

Av. Mihaela Bădescu

Codul Comercial reglementa vânzarea – sau mai bine zis anumite aspecte specifice încheierii acestui contract în cadrul unor raporturi comerciale - în articolele 60-73, adică în 13 articole de natură a puncta elementele strict aplicabile în cadrul raporturilor de natură comercială, referitoare la:
  • vânzarea cu preţ nedeterminat;
  • vânzare bunurilor de gen;
  • neîndeplinirea obligaţiei de către una din părţi;
  • garanţia pentru viciile mărfurilor importate;
Codul Comercial nu excludea şi nici nu invalida în niciun fel prevederile Codului Civil, aşa cum se poate observa însă chiar din simpla enumerare a aspectelor reglementate, erau acoperite doar elemente pur comerciale, de natură a  dezlega anumite situaţii litigioase specifice.

Vânzarea cu preţ nedeterminat

Reglementată de art. 60 din Codul Comercial, Vânzarea cu preţ nedeterminat arată că e valabilă dacă s-a convenit de către părţi modul de determinare ulterioară al acestuia. Păstrând reglementarea articolului 60, noul Cod Civil adaugă însă, încă două condiţii de valabilitate ale acestui contract: modalitatea de determinare a preţului să fie aplicabilă până la momentul scadenţei obligaţiei de plată şi această modalitate să fie prevăzută în contract, astfel încât să nu fie necesar un nou acord de voinţă. Personal, apreciez că formularea Codului Comercial avea în vedere o stabilire a modului de determinare a preţului tot în cadrul şi prin însuşi contractul de vânzare, ceea ce îmi pare a fi însă o precizare necesară este aceea a stabilirii momentului la care preţul trebuie să devină determinat.

Dacă avem în vedere încheierea unui contract de vânzare în care se stipulează – de exemplu- că preţul va fi egal cu  cota cea mai mare a bunului vândut (să zicem că obiectul vânzării are o cotaţie naţională/internaţională, aşa cum sunt grâul şi porumbul) în anul respectiv, iar dacă scadenţa plăţii este stabilită în data de 1 ianuarie a anului următor aceluia în care se determină preţul cel mai mare al bunului, atunci vânzarea este perfect valabilă. Dacă acest contract se va încheia în februarie să spunem, iar scadenţa e în 6 luni calculate de la data semnării contractului, evident că respectiva înţelegere nu poate fi valabilă, din cauza preţului nedeterminat şi aflat în imposibilitate de determinare. Imposibilitatea de determinare a preţului duce la invalidarea contractului şi din cauza inexistenţei consimţământului asupra unuia din elementele esenţiale ale contractului, aşa cum este reglementat de art. 1182 al. 2 din noul Cod Civil.

Varietatea contractului cu preţ nedeterminat, vânzarea la preţul curent –preţul de piaţă al bunului – este vânzarea de natură strict comercială, în cadrul căreia preţul era stabilit pe baza bursei sau mercurialelor, sau a oricărei probe. Tot Codul Comercial prevedea că determinarea se putea face de un terţ, care putea fi numit de expert în caz de neînţelegere între părţi. Actualmente, Codul Civil păstrează posibilitatea însărcinării unui terţ care să determine preţul, practic în orice situaţie. Vânzarea în pieţe organizate a devenit o specie de vânzare în cadrul căreia preţul e determinat de valoarea practicată în mod obişnuit de vânzător, sau de valoarea medie aplicată în ziua vânzării pe cea mai apropiată piaţă de locul vânzării. Spre deosebire însă de situaţia reglementată de Codul Comercial, în care se prevede doar posibilitatea numirii terţului, Codul Civil instituie la acest moment chiar o procedură de determinare a preţului de către terţi, fiind identificate termenele în interiorul cărora se pot face operaţiunile de determinare a preţului. Astfel, dacă terţul numit de părţi nu determină preţul în maximum 6 luni de la încheirea contractului sau în termenul stabilit de părţi, instanţa va putea numi un expert. Dacă într-un an de la încheierea contractului nu se stabileşte preţul şi nu există identificat alt mod de determinare, contractul va deveni nul.

Vânzarea bunurilor de gen

Acest tip de vânzare a fost prevăzută şi de Codul Comercial, fiind –evident - o vânzare întâlnită cel mai des în raporturile comerciale. Vânzarea bunurilor determinate prin câtime, fel şi calitate era obligatorie pentru vânzător, fiind ţinut de executarea obligaţiei de predare chiar dacă bunurile avute în vedere la momentul perfectării contractului ar fi pierit între timp, introducând astfel o obligaţie certă şi perfectă pentru vânzător.

Noul Cod Civil nuanţează acest aspect, în sensul că proprietatea bunurilor de gen se transferă numai la momentul individualizării acestora. Cu alte cuvinte, contractul constă în asumarea obligaţiei de transfer a proprietăţii bunurilor de gen, care e considerată îndeplinită la momentul identificării exacte a bunurilor. Practic, obligaţia de predare, indiferent de situaţia avută în vedere de vânzător la momentul semnării contractului de vânzare, persistă în ambele reglementări.

O subspecie a vânzării bunurilor de gen, reglementată în Codul Civil de la 1864, dar neregăsită în Codul Comercial, este vânzarea în bloc a unor bunuri pe un preţ determinat, fix, şi care, nu se mai individualizează după niciun alt criteriu. Ambele coduri (civile) îi păstrează caracteristicile, în sensul că proprietatea se transmite imediat, urmând a nu se mai face o recepţie a calităţii bunurilor sau o măsurare a cantităţii exacte (ca exemple clasice, vânzarea întregii recolte de pepeni, vânzarea cartofilor dintr-un camion sau a grâului dintr-o magazie)

Prevederile Codului Comercial cu privire la vânzarea bunurilor mobile, au fost preluate de dispoziţiile Codului Civil intrat în vigoare în 2011, ambele coduri sancţionând încălcarea obligaţiei de plată a preţului de către cumpărător cu rezoluţiunea contractului, acordând vânzătorului posibilitatea de a vinde bunul pe contul şi costul cumpărătorului. Chiar dacă forma în care aceste prevederi au fost transpuse este adaptată limbajului contemporan, fondul prevederilor rămâne aproape neschimbat. Singurul element de semnalat este acela că prevederile care anterior noului Cod Civil erau de strictă aplicabilitate raporturilor de natură comercială, actualmente aceste reglementări - concretizate în articolele 1724-1726 din noul cod - sunt aplicabile oricăror raporturi, indiferent că vorbim de contracte încheiate între profesionişti sau între alte subiecte de drept civil.



AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finante si Afaceri, decembrie 2011