Data aparitiei: 05.11.2010

Departe de a deveni un subiect epuizat, conflictul creat de Ordonanta 50/2010 intre banci şi clientii ce au credite in derulare, pare sa mocneasca  sub  privirea scrutatoare a reprezentantilor F.M.I., parca transformati dintr-o data, deşi nu din senin,  in ingerii pazitori ai Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).
Am aratat deja mecanismele de functionare a ordonantei in forma in care a fost adoptata. In 90 de zile, cat ordonanta a lasat la dispozitia bancilor pentru a se alinia noilor reglementari, s-au intamplat in realitate foarte putine proceduri intre banca şi clienti, insa fiecare parte a incercat şi şi-a creionat propriul drum in vederea rezolvarii acestei probleme.

Avocat Mihaela Badescu



Sincera sa fiu, pe mine ma nedumeresc in continuare anumite aspecte, legate de vehementa cu care clientii sustin anumite puncte de vedere. Asta nu inseamna ca dobanzile practicate de banca, adevaratul cui al lui Pepelea, ar fi musai corecte, sau ca multe din  comisioanele  pe care le percep nu reprezinta abuzuri. Nedumerirea mea se refera la atitudinea şi comportamentul financiar,  aproape imatur, al multora dintre persoanele fizice care au contractat credite bancar. Asta pentru ca, in cazul in care Ordonanta 50 nu ar fi fost adoptata in forma actuala, marea degringolada nu ar fi inceput. Chiar daca in realitate, pe aspectele legate de clauzele abuzive din contracte au existat inca din 1998 o serie de legi (OG 21/1992 privind protectia consumatorului, aşa cum a fost modificata de OUG 174/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind protectia consumatorului, Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti şi consumatori ), care permiteau oricarui nemultumit sa atace in justitie prevederile abuzive.

Personal am stat de vorba cu o serie de clienti, in vederea unor consultatii in nume personal , dar şi in numele unor  grupuri, pe care le reprezentau. Am putut astfel sa observ şi pot prin urmare acum sa afirm, ca existenta unei cai legale prin care ar fi putut şi pana la acest moment sa atace clauzele abuzive din contracte, le era necunoscuta.  Ceea ce e insa şi mai interesant, este ca unii clienti din grupurile cu care m-am intalnit nu au ramas suficient de impresionati de solutia juridica  prezentata şi de garantarea unor foarte mari şanse de caştig, in situatia in care clauzele abuzive din contracte erau atacate. Intrebarea cheie, la care un raspuns afirmativ ar fi fost de natura a multumi clientul a fost clara: ”imi garantati ca un proces imi va scadea dobanda?” Raspunsul, pentru ratiuni deja exprimate, a fost evident  “nu”. Şi atunci revin la nedumerirea mea. In cazul in care OG 50 nu era adoptata in forma actuala şi n-ar fi creat iluzia ca s-ar putea face ceva in legatura cu nivelul dobanzii, clientii nemultumiti (astazi) ai bancii, ar mai fi reactionat in vreun fel, sau li s-ar fi parut normal doar sa intrerupa plata ratelor bancare atunci cand nu mai aveau de unde sa o achite? Sau considerau ca au platit destul?

Repet, nu sunt de acord cu modalitatea in care  bancile işi trateaza clientii, nu sunt de acord cu modalitatea in care se incheie şi se deruleaza contractele de credit, aflate la discretia bancherilor, care pot modifica -sau cel putin puteau modifica- ce voiau, cand voiau. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu atitudinea clientilor. Am afirmat in numarul precedent ca daca aş fi pusa in acea situatie, aş putea sustine cauza  pentru ambele parti implicate, şi pentru clienti, şi pentru banci. Acum voi face afirmatia privind din celalalt unghi: aş putea identifica şi enunta greşelile facute atat de clienti, cat şi de banci. Doar ca nu suntem la vanatoare de vrajitoare.

Guvernul n-a citit directivele UE
Faptul ca dupa trecerea termenului de 90 de zile, cozile din fata Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au disparut, nu cred ca a mirat pe nimeni. Nici faptul ca in cursul lunii octombrie s-a depus primul dosar al unui grup de clienti nemultumiti, nu mai mira pe nimeni. Nici macar faptul ca acest dosar mult mediatizat  nu cuprinde pana la urma decat capete de cerere privind anularea anumitor clauze abuzive fara a face vreo referire la dobanzi, nu ar trebui sa uimeasca pe nimeni. Ma mira doar ca acest gen de actiune nu a fost promovata mai demult şi s-a aşteptat OG 50. Ceea ce va intregi insa tabloul şi va face sa reizbucneasca spiritele, acum mocnite sub vreascurile uscate ale actiunii promovate de primul grup de reclamanti  şi ale  ordonantei prezidentiale de suspendare a platii ratelor pana la solutionarea litigiului, va fi solutia, adoptata la momentul adoptarii legii, de aprobare a ordonantei. 

Conform declaratiilor reprezentantului  FMI, Jeffrey Franks, acordarea unei noi transe de imprumut este conditionata de modificarea ariei de aplicabilitate a ordonantei, avand in vedere ca directiva europeana a fost elaborata pentru a fi aplicata contractelor noi şi  nu contractelor in derulare. Cu alte cuvinte, fiscalitatea Romaniei ar avea de suferit in cazul aplicarii ordonantei contractelor in derulare!

In mod cert insa, la aceasta concluzie se ajunsese deja la momentul la care a fost adoptata Directiva 2008/48/CE/2008, avand in vedere faptul ca articolul 30 al acesteia, avand titlul “Masuri tranzitorii”, are pentru Guvernul Romaniei, care a adoptat ordonanta fara a citi pana la capat normele europene, urmatorul cuprins: “(1) Prezenta directiva nu se aplica contractelor de credit existente la data intrarii in vigoare a masurilor naționale de punere in aplicare. (2) Cu toate acestea, statele membre se asigura ca articolele 11,12, 13 şi 17, articolul 18, alineatul (1) a doua teza si articolul 18 alineatul (2) se aplica şi contractelor pe durata nedeterminata, existente la data la care intra in vigoare masurile nationale de punere in aplicare.”

Atentie!
Pentru a nu exista dubii, voi mentiona ca articolele anuntate nu se refera in niciun fel la nivelul dobanzii, şi nici macar la comisioanele considerate abuzive,  ci doar la  informații privind rata dobanzii aferente creditului (art.11), obligații aplicabile in cazul contractelor de credit sub forma facilitații de tip „descoperit de cont” (art. 12), contractele de credit pe durata nedeterminata (art. 13), cesiunea de drepturi (art. 17) , respectiv la facilitatea de tip „descoperit de cont” cu aprobare tacita (art. 18). Daca implementarea directivei 48 ar fi tinut cont de articolul 30 de la momentul adoptarii, situatia conflictuala de astazi nu ar mai fi existat. Cu toate astea, chiar daca Ordonanta 50/2010 va fi declarata ca aplicabila doar contractelor incheiate dupa intrarea sa in vigoare - şi aproape sigur ca acest lucru se va intampla - actiunea deja aflata pe rolul instantei  nu va fi afectata, temeiurile juridice fiind mai vechi decat rascoala clientilor.


AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
Sursa: Finante si Afaceri, Nr. 56