Data aparitiei: 10.02.2012
În data de 14 decembrie 2011 a intrat în vigoare ORDONANŢA DE URGENŢĂ 109/2011- privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial 883/2011, care reglementează - aşa cum însăşi ordonanţa ne explică – regulile care guvernează sistemul de administrare şi control în cadrul unei întreprinderi publice, raporturile dintre autoritatea publică tutelară şi organele întreprinderii publice, între consiliul de administraţie/de supraveghere, directori/directorat, acţionari şi alte persoane interesate.

Av. Mihaela Bădescu

Întreprinderile publice la care face referire ordonanţa şi cărora li se aplică aceste reguli sunt:
- Regiile autonome înfiinţate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială
- Companiile şi societăţile naţionale, societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, majoritar sau la care deţine controlul;
- Societăţile comerciale la care una sau mai multe dintre întreprinderile publice deja enumerate deţin o participaţie majoritară sau o participaţie ce le asigură controlul;

Ordonanţa îşi propune să elaboreze un sistem de guvernanţă transparent, care să permită elimnarea “disfuncţionalităţilor” constatate în cadrul întreprinderilor publice, interesul public aplecându-se, bineînţeles, mai ales asupra regiilor autonome şi a acelor societăţi comerciale implicate în furnizarea unor servicii cu largă aplicabilitate.

Nu-mi propun a relua în prezentul articol toate prevederile ordonanţei, aceasta creează un sistem de control formal şi o încrengătură de interraportări, care, în opinia mea nu vor avea rezultatul scontat, ci doar obligaţii la fel de formale în sarcina acelora care ocupând funcţiile de conducere din cadrul întreprinderilor în cauză, vor trebui să-şi ocupe timpul mai mult pregătind hârtii, decât să gândească strategii de dezvoltare şi eficientizare a activităţii întreprinderii. Nu este mai puţin adevărat că în cazul corporaţiilor private, mai ales în cazul acelora extinse internaţional, există o organizare piramidală, care conduce la anumite obligaţii de raportare minuţioasă, în vederea exercitării unui control strict al activităţii. Însă interesul în acest sens are alte justificări, de natură internă şi legat intrinsec de interesul direct în eficientizarea activităţii şi mărirea profitabilităţii corporaţiilor, în care acţionarii finali, indiferent de structura primară a corporaţiei, sunt persoane private, interesate de propriile câştiguri. Întreprinderile publice nu se află într-o asemenea situaţie, astfel că orice sistem de raportare, oricât de strict, precum şi orice instrument de control, atâta vreme cât nu are motivaţia corectă, nu va putea să înlocuiască interesul direct, inexistent în situaţia dată. Există într-adevăr, multe societăţi comerciale în care, pe lângă participaţia majoritară a statului sau a unei unităţi administrativ teritoriale, există şi un număr mai mic sau mai mare de acţionari persoane fizice, aceştia fiind practic cei care pot justifica acel interes personal ce ar avea natura şi ar fi calificat să exercite o activitate de control eficienta, de natură a duce la creşterea profitabilităţii... Din păcate, instrumentele de control şi de aşa zisa protecţie a intereselor acţionarilor minoritari au existat şi până acum şi nimic din ceea ce prevedea Legea 31/1990 a societăţilor comerciale nu a fost schimbat sau îmbunătăţit. Din experienţa personală pot să afirm că instrumentele oferite de prevederile Legii 31/1990 sunt eficiente doar în măsura în care se identifică motive formale de atac a hotărârilor adunării generale a acţionarilor, existenţa unor motive ţinând de fondul problematicii incorecte neputând fi atacată pur şi simplu.

Cum se alege conducerea

Ceea ce aduce cu titlu de noutate aceasta ordonanţă, este componenţa şi modalitatea de identificare şi alegere a persoanelor care fac parte din conducerea întreprinderii publice. Faptul că în cazul societăţilor comerciale este posibilă o administrare în sistem unitar sau dualist, nu e o noutate, aceste sisteme fiind deja reglementate de Legea 31/1990 încă din anul 2007, ci doar numirea acestor persoane a căpătat o procedură derogatorie de la dreptul comun în această materie.

Regulile de guvernanţă sunt diferite în funcţie de cum e vorba de o regie autonomă sau o societate comercială. În ceea ce priveşte regia autonomă, conform articolului 5 alineat 2 din Ordonanţa, aceasta e administrată de un consiliu de administraţie format din 5-7 membri, format dintr-un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, un reprezentant al autorităţii tutelare şi 3-5 persoane cu experienţă în administrarea/managementul unor regii autonome sau societăţi comerciale profitabile din domeniul de activitate al regiei autonome, care trebuie să îndeplinească anum iţe condiţii.

Selecţia acestora se face de către comisii specializate în resurse umane şi recrutare, asistate de către un expert independent, iar numirea lor se face pe bază de act administrativ, dublat de un contract e mandat încheiat între administratori şi autoritatea tutelară.

În cazul în care se decide delegarea conducerii unor directori, consiliul de administraţie îi alege, selecţia fiind de asemenea făcută cu asistenta unor specialişti în recrutarea resurselor umane. Şi aceştia vor încheia un contract de manadat, cu regia autonomă.

Şi administratorii şi directorii pot fi revocaţi oricând. În cazul directorilor, revocarea poate interveni de drept în cazul în care planul de management pe care aceştia au obligaţia să-l prezinte în maxim de 90 de zile de la numire, nu e ste aprobat de Consiliul de adminstratie nici după o eventuală revizuire. Apreviez că aceasta prevedere duce la un mare grad de volatilitate activităţii întreprinderii, având în vedere că reglementarea este extrem de permisiva, iar în cazul directorilor chiar exagerată. Rezultatele prognozate la momentul semnării contractului de mandat nu pot avea calificativ de adevăr absolut, mai ales ca aceste rezultate urmează să fie evaluate de către directorul numit abia după semnarea mandatului! Este de notorietate faptul că ativitatea la acest moment nu este caracterizată prin atribute superlative, ceea ce mă duce cu gândul la formularea unor condiţii de performanţă menite forţa capacităţile directorului numit, iar elaborarea reglementarii în sine având doar rolul de a acoperi obligaţiile legislative asumate către FMI ...



AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finante si Afaceri, februarie 2012