Data aparitiei: 12.03.2012

Ce este şi cine poate beneficia de „amnistia” fiscală

În încercarea evidentă de a stimula mărirea gradului de conformare şi colectarea de taxe la bugetul de stat, anul trecut au fost adoptate o serie de măsuri de natură a impulsiona “dorinţa” contribuabililor de aducere a situaţiei lor fiscale în normalitate. Şi spun în normalitate, căci achitarea taxelor şi impozitelor către stat, reprezintă evident o normalitate, aceasta fiind singura formulă în care statul poate funcţiona. Principial. Nu e subiectul de discuţie dacă taxele sunt corecte, corect stabilite, corect utilizate sau direcţionate. Nu discutăm nici dacă acestea sunt în totalitate utilizate în scopurile în care au fost colectate, nici dacă modul de aplicare a legislaţiei fiscale se face corect sau nu, dacă sistemul fiscal în integralitatea lui este just. Ci doar că pentru a funcţiona şi pentru a asigura o multitudine de servicii publice, statul are nevoie de un buget, iar cetăţenii statului respectiv au obligaţia de a contribui la acel buget.


Av. Mihaela Bădescu
 

Ca în fiecare an, Codul Fiscal a primit şi pentru 2012 o serie destul de lungă de modificări. Însă măsurile fiscale de stimulare a colectării impozitelor la bugetul de stat au fost cuprinse într-un articol separat al OG 30/2011, articolul XI, ale cărui prevederi au avut ca moment de start data de 31 august 2011. Ordonanţa 30 a primit o serie de explicitări detaliate prin Norme de aplicare (Ordinul 2604/2011 şi Ordinul 1252/2011). Oamenii de presă au numit-o „amnistie fiscală”, în realitate, chiar dacă nejuridic poate fi asimilată acestei noţiuni, juridic reprezintă doar o derogare de la regula sancţionării neîndeplinirii unei obligaţii legale, prin reducerea sancţiunii. Deci:

Cui i se aplică facilităţile fiscale reglementate de OG nr. 30/2011? Tuturor acelor contribuabili – persoane juridice, dar şi persoane fizice, care îndeplinesc condiţiile impuse de lege, condiţii legate de natura datoriei, scadenţa acesteia şi termenul în care se realizează plata voluntară a acesteia.

Raportându-ne la aceste aspecte, putem identifica situaţiile cărora le sunt aplicabile dispoziţiile menţionate, şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un contribuabil să beneficieze de facilităţile acordate de lege.

Prima condiţie se referă la natura datoriei, facilităţile urmând a se aplica acelor obligaţii fiscale administrate de ANAF sau alte direcţii de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice care sunt recuperate prin ANAF (de exemplu cele administrate de Autoritatea Naţională a Vămilor).

A doua condiţie este aceea ca obligaţiile fiscale principale să fie restante la data de 31.08.2011, adică data scadentei lor să fi fost anterioară acestei date. Mai există şi o a doua situaţie în care se pot aplica facilitătile în discuţie, cazul în care obligaţia principală a fost stinsă, astfel că pentru dobânzile datorate până la data stingerii şi stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiţia se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

A treia condiţie este legată de data la care este stinsă această obligaţie fiscală, în sensul că acest fapt trebuie să se realizeze până la 31.12.2011, sau, pentru a doua fază, până la 30.06.2012.

Aş mai menţiona şi o a patra condiţie, normală de altfel, şi în spiritul considerentelor care au stat la baza adoptării acestor măsuri: stingerea obligaţiei fiscale să aibă loc voluntar, prin plată sau compensare, în cazul în care sumele sunt colectate la buget-chiar în termen – prin executare silită, adică prin poprire sau prin sume încasate din valorificarea bunurilor sechestrate - contribuabilul urmând a nu mai beneficia de facilităţile fiscale prevăzute de OG 30/2011.

Cum sunt aplicate facilităţile reglementate de OG 30/2011

Acestea au fost imaginate ca o iertare parţială de datorie, în cazul în care într-o perioadă bine stabilită, contribuabilul restant decide să ia măsuri în sensul stingerii obligaţiei fiscale restante. Am menţionat două termene până la care obligaţiile fiscale pot fi achitate, fiindcă şi facilităţile sunt astfel aplicabile, existând două faze ale acestora, cu efecte mai crescute în prima fază şi, evident, cu efecte mai scăzute în a doua fază. Prin urmare dacă obligaţia principală şi dobânzile aferente sunt stinse până la 31 decembrie 2011, penalităţile de întârziere sunt integral anulate. Dacă obligaţia principală şi dobânzile aferente sunt stinse până la 30 iunie 2012 penalităţile de întârziere vor fi reduse doar cu 50%.

Având în vedere că aplicabilitatea acestei măsuri se poate întoarce în timp şi poate avea efecte asupra unor datorii mai vechi- de dinainte de iunie 2010 – ea va avea efecte şi asupra a 50% din majorările de întârziere, pe componentă de penalitate.

Obligaţiile fiscale principale restante la 31.08.2011 la care se face referire în norma analizată, sunt acele obligaţii individualizate în declaraţiile fiscale ale contribuabilului depuse până la această dată şi/sau prin decizii de impunere, emise şi comunicate până la data de 31 august 2011, sau prin titluri de creanţă dacă vorbim de celelalte direcţii ale ANAF.

Prin urmare, doar una dintre cele două sancţiuni este supusă reducerii penalităţii de întârziere, acea sancţiune aplicată cu scop punitiv, în cazul nerespectării obligaţiilor de plată, şi calculată ca procent fix din suma datorată şi neachitată, şi care poate ajunge la maxim 15% din obligaţia fiscală principală datorată, ea rămânând la acest cuantum maxim după trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadentei.

La acest moment prima fază de aplicare a ordonanţei s-a încheiat, prin urmare maximul facilitaţilor fiscale acordate plăţii voluntare a datoriilor mai vechi de 31.08.2011 nu mai este aplicabil. La acest moment se poate obţine o scutire echivalentă în cuantum cu 7,5% din datoria principală, adică o jumătate din penalităţile de întârziere datorate, care, având în vedere necesarul de vechime al obligaţiei fiscale avute în vedere, a ajuns deja la maximul de 15%, de la 31.08.2011 trecând deja mai mult de 90 de zile

Indiferent însă de momentul la care e achitată obligaţia fiscală principală, dobânzile de întârziere, obligaţie accesorie, tot o sancţiune aplicabilă contribuabililor ce nu au achitat până la scadenţă sumele datorate, şi calculate pe fiecare zi de întârziere, continuă să curgă până la data stingerii efective a datoriei.

Majorările de întârziere – aplicabile actualmente doar creanţelor la bugetele locale – cuprind şi dobânzile şi penalităţile, astfel că în acest context, facilităţile fiscale s-au redus doar pe latura de penalitate.

Probabil că în practică se va observa că efectul maxim a avut deja loc în perioada de dinainte de 31.12.2011, mai ales că operaţiunile de identificare şi atenţionare a contribuabililor de către organele competente ar fi trebuit să se desfăşoare masiv în 2011, astfel că acei contribuabili care au decis conformarea, probabil că au profitat de prima fază de aplicare şi de reducerea maximă a penalităţilor.


Autor: Avocat Mihaela Bădescu
Sursa: Finante si Afaceri, martie 2012