Data aparitiei: 12.11.2012
Statul de drept îşi asigură implementarea propriilor reguli şi legislaţii prin intermediul instituţiilor sale, fie cu atribuţii jurisdicţionale, fie administrative. În circumstanţele actualei crize financiare, încercarea de mărire a veniturilor statului s-a materializat şi prin activarea intensă şi a pârghiilor legale care permit aplicarea de sancţiuni pecuniare, printre acestea numărându-se potenţarea activităţii Consiliului Concurenţei.

Mihaela Bădescu - avocat


Definită de Legea 21/1996 ca “autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică”, Consiliul Concurenţei are o reglementare specială şi specifică, remarcându-se, spre deosebire de alte instituţii declarate autorităţi cu atribuţii admnistrative, printr-o foarte mare largheţe a competențelor, atribuţiilor şi puterilor conferite de lege, aş putea spune, ca opinie personală, evident, că aceste atribuţii şi puteri sunt în uşoară contradicţie cu definiţia sa, de autoritate “administrativă”.

Elementul central al competențelor de “ordin administrativ” ale Consiliul Concurenţei sunt acelea de a declanşa şi desfăşura investigaţii împotriva oricărui operator economic, despre care există informaţii că ar desfăşura, sau a desfăşurat la un moment dat, în legătură cu un anumit aspect al activităţii sale, orice fel de acte anticoncurenţiale, aşa cum sunt acestea definite de lege. Investigaţiile care pot fi demarate, pot avea la bază fie o plângere a oricărei persoane ce justifică un interes, dar pot fi demarate din oficiu. Din oficiu, dar pe baza unor indicii/informaţii ce provin din diferite surse de informare. DIICOT-ul de exemplu, este una din (puţinele) sursele ce aduc în atenţia Consiliului Concurenţei operatori economici suspecţi de fapte/acte de natură a debalansa mediul concurenţial.

A nu se înţelege că cercetările Consiliului Concurenţei sunt inutile, sau că există vreo urmă de compasiune la adresa acelora care prin săvârşirea unor fapte reale, care, prin influenţarea cererii şi ofertei dintr-o anumită piaţă, duc la denaturarea concurenţei naturale, cu efectul împovărării consumatorului final. Nicidecum! Există într-adevăr riscul ca, în anumite situaţii, acţiunile concertate de natură concurenţială să influenţeze nociv pieţele, ceea ce m-a intrigat însă la un moment dat, a fost lipsa de congruență între caracteristica administrativă a instituţiei, şi modalitatea sa jurisdicţională de exprimare.

E una dintre puţinele instituţii care şi cercetează – având în cadrul acestui proces puteri depline, inclusiv de percheziţionare a oricăror spaţii considerate a fi potenţiale ascunzători sau pur şi simplu depozite, în sensul cel mai larg al cuvântului, de documente incriminatoare – şi formulează materialul acuzator, şi se constituie şi în “instanţă” care decide, chiar în contradictoriu cu cel judecat, dacă acesta se face vinovat de faptele pentru care a fost cercetat, sau nu, şi aplică în acelaşi timp măsurile punitive pe care le consideră potrivite. După care, ca o veritabilă autoritate administrativă, se transformă din judecător în parte, în faţa instanţei de judecată, în cazul în care deciziile sale sunt contestate de operatorul economic.

Operatorul economic ajuns în situaţia de a fi investigat de Consiliul Concurenţei, trebuie să ştie că are dreptul a-şi prezenta punctul de vedere cu privire la raportul preliminar întocmit de comisarii ce au derulat efectiv cercetarea. Au dreptul de a propune şi prezenta probe, de a comenta şi combate orice aspect al raportului de investigaţie. Unul dintre elementele juridice importante în cadrul concluziilor în fața Consiliului Concurenţei, îl reprezintă sarcina probei, aparent favorabilă operatorului economic. Astfel, sarcina de a proba existența faptei incriminate şi culpa operatorului economic, îi aparţine Consiliului Concurenţei. Însă, în funcţie de natura faptelor de care este acuzat, Consiliul Concurenţei beneficiază de anumite prezumţii legale, a căror răsturnare cade în sarcina operatorului economic, iar acest lucru devine în multe situaţii extrem de dificil.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că există o largă practică la nivel european, practică ce stabileşte direcţii şi corecţii ale modului rigid şi inflexibil de apreciere a probelor în cadrul unei investigaţii derulate de Consiliul Concurenţei în baza legii 21/1996, cel mai important aspect fiind acela al principiului demonstrării “dincolo de orice dubiu” a elementelor constitutive ale faptei incriminate. De aceea, indiferent de fapta anticoncurențială de care este învinuită o persoană juridică ce desfășoară activităţi economice, aceasta trebuie să acorde o atenţie sporită aspectului probator, care poate fi în cauză chiar mai important decât aspectele legate de dreptul material. Evident, principala preocupare ar trebui să fie aceea de a nu derula nicio activitate de natură a fi interpretată ca act neconcurențial, există însă situaţii în care elemente minore pot deveni, chiar din cauza unor acte ce nu aveau ca scop realizarea de fapte anticoncurenţiale, calificabile astfel, şi pot fi pedepsite conform legii, doar pentru simpla lor înfăptuire dintr-o neglijenţă sau imprudenţă.



AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finante & Afaceri