Fiind un contract special ce stă la baza multor altor specii de contracte, cred că abordarea trebuie făcută prin compararea contractului de vânzare așa cum era el reglementat în Codul Comercial versus varianta actualului Cod Civil, având în vedere că specia aplicabilă în sfera comercială, avea trăsături specifice.

Av. Mihaela Bădescu

Codul Comercial reglementa vânzarea – sau mai bine zis anumite aspecte specifice încheierii acestui contract în cadrul unor raporturi comerciale - în articolele 60-73, adică în 13 articole de natură a puncta elementele strict aplicabile în cadrul raporturilor de natură comercială, referitoare la:

• vânzarea cu preț nedeterminat;
• vânzare bunurilor de gen;
• neîndeplinirea obligației de către una din părți;
• garanția pentru viciile mărfurilor importate;

Codul Comercial nu excludea și nici nu invalida în niciun fel prevederile Codului Civil, așa cum se poate observa însă chiar din simpla enumerare a aspectelor reglementate, erau acoperite doar elemente pur comerciale, de natură a  dezlega anumite situații litigioase specifice.

Vânzarea cu preț nedeterminat

Reglementată de art. 60 din Codul Comercial, Vânzarea cu preț nedeterminat arată că e valabilă dacă s-a convenit de către părți modul de determinare ulterioară al acestuia. Păstrând reglementarea articolului 60, noul Cod Civil adaugă însă, încă două condiții de valabilitate ale acestui contract: modalitatea de determinare a prețului să fie aplicabilă până la momentul scadenței obligației de plată și această modalitate să fie prevăzută în contract, astfel încât să nu fie necesar un nou acord de voință. Personal, apreciez că formularea Codului Comercial avea în vedere o stabilire a modului de determinare a prețului tot în cadrul și prin însuși contractul de vânzare, ceea ce îmi pare a fi însă o precizare necesară este aceea a stabilirii momentului la care prețul trebuie să devină determinat.

Dacă avem în vedere încheierea unui contract de vânzare în care se stipulează – de exemplu- că prețul va fi egal cu  cota cea mai mare a bunului vândut (să zicem că obiectul vânzării are o cotație națională/internațională, așa cum sunt grâul și porumbul) în anul respectiv, iar dacă scadența plății este stabilită în data de 1 ianuarie a anului următor aceluia în care se determină prețul cel mai mare al bunului, atunci vânzarea este perfect valabilă. Dacă acest contract se va încheia în februarie să spunem, iar scadența e în 6 luni calculate de la data semnării contractului, evident că respectiva înțelegere nu poate fi valabilă, din cauza prețului nedeterminat și aflat în imposibilitate de determinare. Imposibilitatea de determinare a prețului duce la invalidarea contractului și din cauza inexistenței consimțământului asupra unuia din elementele esențiale ale contractului, așa cum este reglementat de art. 1182 al. 2 din noul Cod Civil.

Varietatea contractului cu preț nedeterminat, vânzarea la prețul curent –prețul de piață al bunului – este vânzarea de natură strict comercială, în cadrul căreia prețul era stabilit pe baza bursei sau mercurialelor, sau a oricărei probe. Tot Codul Comercial prevedea că determinarea se putea face de un terț, care putea fi numit de expert în caz de neînțelegere între părți. Actualmente, Codul Civil păstrează posibilitatea însărcinării unui terț care să determine prețul, practic în orice situație. Vânzarea în piețe organizate a devenit o specie de vânzare în cadrul căreia prețul e determinat de valoarea practicată în mod obișnuit de vânzător, sau de valoarea medie aplicată în ziua vânzării pe cea mai apropiată piață de locul vânzării. Spre deosebire însă de situația reglementată de Codul Comercial, în care se prevede doar posibilitatea numirii terțului, Codul Civil instituie la acest moment chiar o procedură de determinare a prețului de către terți, fiind identificate termenele în interiorul cărora se pot face operațiunile de determinare a prețului. Astfel, dacă terțul numit de părți nu determină prețul în maximum 6 luni de la încheirea contractului sau în termenul stabilit de părți, instanța va putea numi un expert. Dacă într-un an de la încheierea contractului nu se stabilește prețul și nu există identificat alt mod de determinare, contractul va deveni nul.

Vânzarea bunurilor de gen

Acest tip de vânzare a fost prevăzută și de Codul Comercial, fiind –evident - o vânzare întâlnită cel mai des în raporturile comerciale. Vânzarea bunurilor determinate prin câtime, fel și calitate era obligatorie pentru vânzător, fiind ținut de executarea obligației de predare chiar dacă bunurile avute în vedere la momentul perfectării contractului ar fi pierit între timp, introducând astfel o obligație certă și perfectă pentru vânzător.

Noul Cod Civil nuanțează acest aspect, în sensul că proprietatea bunurilor de gen se transferă numai la momentul individualizării acestora. Cu alte cuvinte, contractul constă în asumarea obligației de transfer a proprietății bunurilor de gen, care e considerată îndeplinită la momentul identificării exacte a bunurilor. Practic, obligația de predare, indiferent de situația avută în vedere de vânzător la momentul semnării contractului de vânzare, persistă în ambele reglementări.

O subspecie a vânzării bunurilor de gen, reglementată în Codul Civil de la 1864, dar neregăsită în Codul Comercial, este vânzarea în bloc a unor bunuri pe un preț determinat, fix, și care, nu se mai individualizează după niciun alt criteriu. Ambele coduri (civile) îi păstrează caracteristicile, în sensul că proprietatea se transmite imediat, urmând a nu se mai face o recepție a calității bunurilor sau o măsurare a cantității exacte (ca exemple clasice, vânzarea întregii recolte de pepeni, vânzarea cartofilor dintr-un camion sau a grâului dintr-o magazie)

Prevederile Codului Comercial cu privire la vânzarea bunurilor mobile, au fost preluate de dispozițiile Codului Civil intrat în vigoare în 2011, ambele coduri sancționând încălcarea obligației de plată a prețului de către cumpărător cu rezoluțiunea contractului, acordând vânzătorului posibilitatea de a vinde bunul pe contul și costul cumpărătorului. Chiar dacă forma în care aceste prevederi au fost transpuse este adaptată limbajului contemporan, fondul prevederilor rămâne aproape neschimbat. Singurul element de semnalat este acela că prevederile care anterior noului Cod Civil erau de strictă aplicabilitate raporturilor de natură comercială, actualmente aceste reglementări - concretizate în articolele 1724-1726 din noul cod - sunt aplicabile oricăror raporturi, indiferent că vorbim de contracte încheiate între profesioniști sau între alte subiecte de drept civil.



AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finante si Afaceri, decembrie 2011