Data aparitiei: 15.05.2018
Cum a decurs activitatea Bădescu & Associates în primele cinci luni ale anului 2018?

În fiecare an, luna ianuarie are o încărcătură specială. Multe proiecte sunt demarate de către clienți în noiembrie-decembrie, probabil din dorința de a marca pe anul aproape  de final, măcar începerea unei anumite operațiuni. Toate aceste proiecte sunt de obicei finalizate în prima-a două lună a anului următor, așa că în general, și acest an nu a făcut excepție.

Următoarele luni au fost însă și mai  încărcate, atât cu proiecte noi, cât și cu activitatea curentă a clienților de portofoliu.  Am asitat de curând deschiderea în România a unei subsidiare a unui investitor spaniol, proiect care a dus la alte proiecte.  Am avut și noi procedure de due diligence, atât imobiliar, cât și cu privire la societăți comerciale, am avut chiar și o procedură care le-a cuprins pe amândouă!


Care sunt domeniile care generează cele mai mari venituri?

Dreptul Corporatist a fost din totdeauna vedeta în cazul nostru și a generat aproape în fiecare an un procent mare din venituri.  Insolvența își păstrează în continuare un loc stabil,  foarte probabil în creștere în următorii ani. Domeniul care, începând de anul trecut, pare să dobândească o pondere din ce în ce mai mare, este Real Estate-ul.  Rămân în contiuare in force și  zonele de consultanță și asistență în Dreptul  Civil sau Contencios Administrativ,  dar ponderea lor nu a crescut spectaculos făță de anii precendenți.


Ați reușit să creșteți foarte mult în Real Estate, unde acordați asistență integrată. Care sunt cele mai mari provocări din această arie de practică?

În Real Estate luvrurile au început să se miște încă de acum doi ani, întâi timid, ajungând acum chiar la ușoară efervescență.  Experiențele și precedentele create în ultimii ani, mai ales din anii de criză de după 2008, au crescut gradul de prudență al clienților, cerințele acestora s-au rafinat, prin urmare și comportamentul lor în cadrul unor procedure de achiziție imobiliară s-a modificat. E un domeniu interesant, care presupune un cumul de cunoștințe juridice, din dreptul civil pur, dar și din drept administrativ sau din legile specifice. Procedurile de due diligence imobiliar reprezintă serviciul cel mai des solicitat, de obicei urmat de asistența acordată la finalizarea tranzacției, dacă rapoartele nu relevă vicii sau riscuri ce nu pot fi  pot acoperite și pot constitui deal-breaker. Eu nu am prea văzut însă probleme fără soluție, diferențele pot consta în costuri mai mult sau mai puțin ridicate. Decizia finală poate fi eventual influențată de evaluarea profitabilității investiției, raportul de due diligence devenind în astfel de cazuri elementul vedetă al negocierilor.


Ce domenii / arii de practică intenționați să dezvoltați în perioada următoare?

Zona de Real Estate nu a ajuns la capacitate maximă. Și cum piața imobiliară pare a fi în  efervescență crescândă, cred că trebuie să rămânem focusați pe serviciile legale pe acestă zonă.  De altfel, tot ceea ce trebuie să facem este să ne păstrăm focusați pe calitatea serviciilor.


Interviu publicat in Revista Legal Magazin, mai 2018
Cititi interviul complet AICI.