Data aparitiei: 13.06.2012
Cea mai bună metodă de executare a obligațiilor este îndeplinirea acestora de bună-voie. Atunci când debitorul este de bună credință. Când obligațiile contractuale nu sunt respectate, creditorului nu-i rămân prea multe alternative, trebuie să pornească pe drumul abrupt al justiției.

Mihaela Bădescu - avocat



Am prezentat deja căi procedurale asiguratorii pe care creditorul unei obligații constând în plata unor sume de bani le poate utiliza pentru securizarea creanței, dar uneori și pentru „convingerea” debitorului că plata de bună-voie e opțiunea cea mai bună. Vom analiza acum care e cea mai bună variantă de urmat, în funcție de toți indicatorii: costuri, timp, accesibilitate.
Instanțele de judecată sunt cele competente să judece, conform dreptului comun, orice litigii contractuale sau orice alte cereri în pretenții, indiferent că vorbim de cereri formulate în baza dispozițiilor generale de drept, sau a unor dispoziții speciale, cum ar fi OG. 5/2001 – privind somația de plată sau OUG 119/2007 privind ordonanța de plată. Atunci când izvorul pretențiilor îl reprezintă un raport juridic între profesioniști și calea aleasă este aceea a unei acțiuni în pretenții întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, actualul Cod de procedură civilă instituie obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, o procedură de conciliere, instituită în vederea obligării creditorului a face o ultimă încercare de rezolvare a problemei pe cale amiabilă, o ultimă șansă acordată debitorului să demonstreze că nu e de rea-credința și că își asumă obligațiile asumate prin contract. Lipsa notificării prin care debitorul e convocat la conciliere poate duce la respingerea acțiunii ca prematur introdusă, astfel că ea trebuie formal realizată, chiar dacă atitudinea debitorului deja lasă a se înțelege că nu are intenții onorabile. Acțiunile în pretenții întemeiate pe dispozițiile dreptului comun se supun regulilor de timbraj stabilite de Legea 146/1997 privind taxele de timbru, astfel că, în afara dezavantajului dat de obligativitatea procedurii prealabile a concilierii și de acela dat de termenul de judecată aleatoriu de obicei foarte mare, chiar până la 1 an la unele instanțe din București, au costuri calculate la valoarea obiectului cererii, pe care creditorul le avansează, urmând că abia la momentul soluționării dosarului să solicite returnarea acestor taxe legale, în cadrul cheltuielilor de judecată. Avantajul acestei acțiuni este acela că permite, chiar în situația în care pretențiile solicitate nu sunt foarte bine caracterizate, să se administreze orice fel de probe, inclusiv expertize, inclusiv proba testimonială dacă aceasta este utilă și concludentă în speță, precum și probe referitoare la îndeplinirea obligațiilor corelative și nașterea dreptului de a încasa prețul, în cazul în care anterior s-a contestat de către debitor acest aspect. În lipsa unui contract care să cuprindă anumite elemente de natură a identifica caracteristicile creanței, aceasta este calea de urmat în vederea probării tuturor aspectelor care țin de nașterea pretențiilor, temeinicia, certitudinea și exigibilitatea acestora.
În cazul în care creditorul se afla în situația fericită de a deține o creanță bine caracterizată, certă, lichidă, exigibilă, recunoscută în mod expres de către debitor, acceptată la plată, în relațiile dintre profesioniști este ideală utilizarea OUG 119/2007 privind ordonanța de plată, procedura care are multiple avantaje: se judecă într-un termen mult mai scurt, procedura concilierii nu reprezintă o procedură obligatorie, iar taxa de timbru este modică, la acest moment în cuantum de 39 de lei. Un alt avantaj este acela că, indiferent de valoarea pretențiilor, singura cale de atac este acțiunea în anulare, spre deosebire de acțiunile în pretenții care pot fi atacate doar cu recurs dacă valoarea pretențiilor e mai mică de 100.000 lei, în caz contrar existând posibilitatea atacării și cu apel, astfel că, trecând prin 2 căi de atac momentul obținerii unei soluții finale poate să se situeze foarte departe în timp. Ca și în cazul sentințelor pronunțate în fond în cadrul acțiunilor de drept comun formulate în cadrul unui raport juridic între profesioniști, și în cazul acesta, ordonanțele sunt executorii de drept și nu necesită investire cu formula executorie.

Somația de plată

Somația de plată reglementată de OG 5/2001 se promovează în general în situațiile în care pretențiile ce fac obiectul cererii nu derivă din raporturi între profesioniști, acest lucru neînsemnând că formularea ei e inadmisibilă în raporturile de comerț. Admisibilitatea unei astfel de cereri e dată de aceleași condiții ca și în cazul ordonanței, și anume de caracterul cert, lichid și exigibil al creanței solicitate, se timbrează tot cu 39 de lei și primesc în general termene de judecată scurte. Somația de plată e bine a fi promovată când pretențiile solicitate își au izvorul într-un raport contractual, având în vedere că singurele probe ce se pot administra în astfel de proceduri sunt înscrisurile, astfel că acestea trebuie să acopere toate aspectele probante, orice alte probe fiind inadmisibile într-o astfel de procedură. Un dezavantaj îl constituie faptul că somația pronunțată trebuie investită cu formula executorie, având în vedere că această procedură nu este exclusivistă, asemenei ordonanței, somația de plată putându-se promova atât în relațiile dintre profesioniști, cât și în relațiile dintre neprofesioniști.
În cazul în care între părțile aflate într-un raport juridic litigios există un contract, iar în acest contract există o clauză compromisorie, acțiunile referitoare la orice aspect patrimonial (cu excepția celor netranzacționabile) trebuie adresate tribunalului arbitral, fiind singurul competent să judece în astfel de situații. Avantajul judecării litigiilor pe cale arbitrală este reprezentat de previzibilitatea termenului în care litigiul va fi soluționat. Părțile au doar în cadrul acestei proceduri posibilitatea de a decide dacă litigiul va fi judecat pe baza probelor administrate, în drept sau în echitate. Dezavantajul judecării de către tribunalul arbitral e dat de mărimea costurilor arbitrale, care uneori pot fi consistent mai mari decât taxele de timbru datorate în acțiunile în pretenții de drept comun. Sentințele pronunțate sunt definitive și obligatorii, ele putând fi atacate doar cu acțiune în anulare ce va fi însă judecată de instanțele de judecată următoare în rang celei ce ar fi fost competente să judece acțiunea în fond.

Cât mai durează un proces?

Noul cod de procedura civilă aduce o serie de reglementări de natură a rapidiza și predictibiliza durata unui proces. Cum se vor derula acțiunile în instanță începând cu data de 1 septembrie 2012, comparativ cu modul în care se derulează acum, vom analiza în numărul următor al revistei.



AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
SURSA: Finante & Afaceri