"Cine n-are bătrâni, să-i cumpere!" Dar cine are prea mulți …?


Prin 2007, Centrul pentru Cercetări Demografice, lansa o analiză a evoluției demografice în România, arătând că la nivelul anului 2010 vom asista la o prăbușire demografică, cauzată în principal de scăderea natalității. Scenariile prognozate la acel moment preconizau niște variante posibile; prin raportare la situația de fapt de la nivelul lui 2011, s-a decis că cea care s-a adeverit a fost varianta cea mai pesimistă, având în vedere faptul că natalitatea a scăzut în așa măsură, încât îmbătrânirea populației va duce la un moment dat la un colaps al mașinăriei numite buget de stat. Uniunea Europeană, îngrijorată la rându-i de viitorul dezechilibru demografic, a constatat că, la nivel de continent, numărul persoanelor ce se vor afla la vârsta pensionării va deveni de trei ori mai mare decât al persoanelor active.

Avocat Mihaela Bădescu


Problemele demografice au fost identificate ca principală cauză a dezechilibrelor în bugetele statale, având în vedere faptul că scăderea natalității va duce la scăderea numărului de persoane care să producă venituri la buget, venituri din care să fie plătite pensiile acelora ajunși la 65 de ani, și al căror număr va crește. Åži în acest context majoritatea studiilor realizate s-au axat pe acest subiect, încercând să aducă soluții în vederea reglementării și reformării sistemului public de pensii, prin readaptarea nivelului pensiei la cotele reale ale contribuției fiecărui pensionar în perioada în care a fost salariat.

Aruncând o privire de ansamblu asupra acestui aspect, de altfel deja îndelung dezbătut, deși nu suficient de bine proiectat în zona de soluții, apreciez că problematica în sine e de natură a avea efecte mult extinse, față de simpla incapacitate a sistemului public de pensii de a face față unui număr din ce în ce mai mare de oameni ajunși la vârsta pensionării, comparativ cu numărul din ce în ce mai mic al celor care susțin acest buget. Din punct de vedere legislativ, preconizez că ar trebui să se regândească integral nu numai sistemul de pensii, ci și sistemul de asigurări de sănătate, sistemul de asistență socială, sistemul de subvenții pentru pensionări în diverse domenii, dar și sistemul de alocații pentru copii sau chiar sistemul de învățământ public gratuit. De altfel întreg sistemul legislativ ar trebui regândit pentru a putea reechilibra balanța înclinată numeric în favoarea asistaților social, și aici vorbim nu numai de pensionari, ci de toate categoriile neproductive. Politica fiscală adoptată de Guvern în ultima perioadă ca urmare a crizei financiare a fost de natură să reducă și mai mult numărul persoanelor neproductive, căci urmărind pe flux efectele legislației fiscale tot mai împovărătoare, se poate observa cum pe final, unul din efecte a fost și mărirea șomajului.

Pensionarea, la alegere

Personal cred că primele măsuri ce ar putea fi adoptate cu scop declarat acela de a încerca o impulsionare a scăderii persoanelor asistate de stat cu pensii, ar fi acela de a adopta o reformă relaxată a legii pensiilor. Există foarte multe persoane care, deși ajunse la vârsta pensionării, în realitate nu își doresc să se pensioneze. Mi se pare că adoptarea unei legi în care vârsta de pensionare să nu mai reprezinte o obligativitate, ci doar o posibilitate, ar fi de natură a degreva bugetul de stat de o obligație care deja a devenit greu de suportat. Iar pentru a încuraja nepensionarea, aș crea facilități pentru firmele care ar angaja persoane cu vârsta peste limita prevăzută pentru pensionare, prin scutirea acestora de la plata majorității taxelor și impozitelor aferente salariilor acestora. Evident că o persoană ce are vârsta de pensionare nu ar avea sens să plătească contribuții la șomaj, de exemplu, așa că s-ar putea reduce sau scuti de plată impozitului pe salariu. Contribuțiile la asigurările de sănătate sunt însă un subiect separat, care ar trebui probabil aplicat și acestei nou inventate categorii, în aceeași măsură ca și salariaților cu vârsta sub limita minimă de pensionare. Bineînțeles că o astfel de prevedere lăsată la „liber” ar fi de natură a crea alte probleme, căci evident că persoanele aflate în această categorie ar putea fi mai căutate decât cele cu vârsta sub limita de pensionare; însă și această problemă ar putea fi reglementată legal, impunându-se limite, prin care să nu se poată angaja de exemplu, mai mult de un pensionar la 10-15 salariați cu vârsta până în 65 de ani – sau orice variantă de calcul ar fi găsită potrivită, în funcție de situația reală de pe piața muncii. Persoanele care ar alege să continue să muncească, vor deveni astfel productive și aducătoare de venit la bugetul de stat – nu neapărat prin taxele aplicate veniturilor sau prin consum, ci în primul rând prin scutirea statului de o cheltuială cu plata pensiei. Actualmente este permisă continuarea activității după ieșirea la pensie și cumulul veniturilor, însă această soluție nu este de natură a rezolva absolut nimic cu privire la bugetul de pensii.

Reașezarea sistemului de asigurări de sănătate

Asigurările de sănătate reprezintă o altă problemă ardentă în România, și se va agrava pe măsură ce, inclusiv regresul demografic, se va adânci, alături de alte probleme specifice sistemului sanitar. Este evident deja că modalitatea de reglementare a contribuțiilor la asigurările de sănătate nu este de natură a opri căderea liberă a sistemului. O simplă vizită în spitale este concludentă și în privința calității serviciului medical, și în privința categoriilor sociale ce au nevoie de aceste servicii. De curând, Guvernul a aprobat un plan național de paturi în sistemul sanitar pentru perioada 2011-2013, reducând treptat numărul acestora, în vederea alinierii la numărul de paturi finanțate de casele de asigurări la media europeană. Obligativitatea actuală a contribuției la asigurările de sănătate nu reprezintă neapărat soluția optimă. Poate că s-ar putea gândi o reformă și în acest domeniu, care să permită o alegere conștientă. Nu susțin desființarea sistemului public de asigurare, care ar trebui să rămână în continuare, însă într-o altă formă. Sunt numeroase firme de asigurări care ofertează printre produsele de portofoliu și asigurări de sănătate, cu diferite nivele și cu diferite servicii incluse. Posibilitatea de a alege, ar putea duce la conștientizarea asiguraților, care actualmente fie ignoră aspectul, fie se conformează fără nicio convingere. Ce se va întâmpla în momentul în care contribuabilii la fondul de asigurări de sănătate vor rămâne doar o treime din ponderea celor ce vor trebui în fapt tratați în cadrul spitalelor din România? Oare liberalizarea asigurărilor de sănătate, lăsată să funcționeze pe baza cererii și a ofertei, în paralel cu neobligarea la plata vreunei asigurări de stat, care la rându-i ar putea fi facultativă, ar putea duce la o echilibrare a balanței sistemului sanitar? În prima fază, o astfel de măsură legislativă ar fi de natură a duce la o scădere bruscă a tuturor asigurărilor de sănătate, însă tot în paralel, în mod cert, pacienții vor putea observa ce va însemna să plătească din buzunarul propriu fiecare drum la spital. Reașezarea sistemului de asigurări de sănătate ar avea însă efecte pe termen lung. Societățile de asigurări ar avea venituri care vor duce la plata de taxe și impozite către stat, care ar putea fi direcționate integral către susținerea sistemului public de sănătate. (va continua)

Deși intenția mea a fost aceea de a continua analiza din alte perspective, voi reveni asupra sistemului de pensii, căci în timpul scurs de la publicarea primei părți referitoare la acest subiect, am fost extrem de justificat întrebată “ce ar determina pe cineva care are dreptul să ceară pensie să nu o facă?”

Într-adevăr, actualmente, pensionarii cu prea multă energie pot lucra nestingheriți cumulând veniturile obținute cu titlu de salariu cu cele obținute cu titlu de pensie. Iar eu nu am spus că trebuie să fie determinați să nu iasă la pensie, ci doar să li se dea posibilitatea să aleagă dacă la momentul la care au ajuns la vârsta de pensionare vor sau nu să se pensioneze. Alegerea ar trebui însă și să influențeze într-o modalitate pozitivă bugetul de pensii supraîncărcat. Cred că aici intervine rolul creativ al legiuitorului. În prima fază m-am oprit asupra unei soluții radicale: interzicerea prin lege a cumulului celor două venituri. Din păcate, deși foarte la îndemână, soluția este și neconstituțională și ineficientă, căci oricând se poate lucra la negru. De aceea rezolvarea acestei probleme trebuie să fie mult mai inovativă, astfel încât, neputând a interzice, e clar că trebuie să permită. Åži deja am menționat una din modalitățile care ar putea influența această decizie: instituirea unei excepții. Dacă în situația în care, prin excepție, voi da scutire de la plata impozitului și a altor taxe pe salariu pentru aceia care după împlinirea vârstei de pensionare vor continua să aibă contracte de muncă fără a solicita în paralel ieșirea la pensie, în schimb această scutire nu va funcționa pentru cei care continuă să muncească după ieșirea la pensie, dar solicită plata acesteia – regulă generală aplicabilă oricărui venit - s-ar putea ca angajatorii să fie cei care să înceapă o selecție și o impunere a acestei condiții, astfel că aceia care vor dori să rămână activi, vor fi nevoiți să renunțe la pensie pentru perioada în care doresc să mai muncească. Pentru orice angajator este evident mult mai util a-i acorda o asfel de facilitate care îi permite înscrierea în contabilitate a cheltuielii efective, fără însă a fi și impozitată, permițându-i în acest fel să păstreze persoane perfect capabile în posturi pe care aceștia le cunosc foarte bine, putând în paralel să ofere salarii mai mari decât pensia pe care aceștia ar fi obținut-o. Evident, de la caz la caz și în funcție de categorii de profesii, trebuie imaginate reguli de continuare a activității, adaptate diferitelor situații. De principiu, a oferi posibilitatea de a continua activitatea pe bani mai mulți decât ceea ce ar însemna pensia, dublată de avantajele acordate angajatorilor, ar fi de natură a împinge vârsta de la care s-ar începe consumul efectiv din bugetul de pensii.
Bineînțeles că soluția aici imaginată ar putea fi mult mai simplu abordată, pur și simplu prin modificarea legală a vârstei de pensionare.

Pensie, la 70 de ani!

De altfel, ideea măririi vârstei de pensionare la 70 de ani, ca fiind vârsta rezultată din realitățile economice, nu e nouă, ea fiind deja vehiculată de Comisia Europeană și, deși criticată, din punctul meu de vedere cred că e o soluție cât se poate de viabilă, având în vedere că atât speranța de viață, cât și gradul de sănătate au crescut, prelungind perioada în care un cetățean ar trebui să fie susținut de un sistem de pensii, la care în realitate nu se mai contribuie pe măsura necesităților.
În acest punct am putea extinde aria de abordare, căci dezechilibrul demografic creat prin creșterea speranței de viață, a mai avut un factor extrem de important: scăderea natalității. Coroborate, cele două aspecte au dus la scăderea numărului de persoane active, de unde multiplele dificultăți în susținerea categoriilor efectiv neproductive. Adoptarea unor pachete de măsuri care să impulsioneze creșterea natalității ar avea din păcate tot felul de efecte în lanț, care, cel puțin în prima fază, ar duce la mari dezechilibre, urmând a avea eventuale rezultate – în situația în care nu s-ar ajunge la colaps – după foarte mulți ani. Încurajarea natalității ar putea fi o măsură pe termen lung și foarte lung numai în situația în care nu ar avea efecte dezastruoase pe alte planuri. S-ar mări în prima fază nevoia de creștere a bugetului indemnizațiilor pentru femeile intrate în concediu de maternitate sau de creștere a copilului, dublate de suspendarea activității acestora pe perioade mari de timp. În acest domeniu s-au încercat anumite măsuri, mai mult sau mai puțin inspirate, cert este că aceste măsuri nu mi-au părut a fi adoptate cu o fundamentare solidă, raportate la date și elemente de calcul identificate, ci doar printr-o aproximare, ușor aleatorie, ușor experimentală, a ceea ce ar însemna ajustarea bugetului prin scăderi în acest domeniu. De altfel, nu s-a realizat un plan pe termen scurt, mediu și lung cu privire la problemele demografice ce duc încet și sigur spre scăderea numărului de contribuabili la bugetul de stat.
O creștere a natalității ar duce și la creșterea bugetului pentru alocații, la necesitatea acoperirii nevoii de grădinițe și școli, care presupun nu numai clădirile aferente ci și un buget pentru salariile personalului, și deja este de notorietate problema învățământului românesc, ce nu face față în actualele condiții, cu atât mai puțin ar putea face față în caz de aglomerare. Pentru a putea susține creșterea natalității, ar trebui adoptate evident măsuri de încurajare, ce nu ar putea fi susținute în condițiile în care numărul contribuabililor scade. În acest fel ajungem la un cerc vicios aparent fără soluție. Åži totuși, segmentul la care trebuie lucrat este tot cel al persoanelor ajunse la vârsta de pensionare. Vorbim de pensionarea pentru limita de vârstă, dar nu numai. Trebuie să avem în vedere și condițiile de pensionare pe caz de boală de exemplu, sau anticipată, care sunt la acest moment prea ocolitoare, ca să folosesc un termen mai puțin consistent.

Îmbătrânirea populației, în dezbaterea UE

În cadrul unei consultări publice organizate de curând de Comisia Europeană, s-a ajuns la concluzia că trebuie luate măsuri în vederea asigurării calității vieții persoanelor în vârstă. Perfect de acord, trebuie făcut în așa fel încât perioada a treia a vieții să fie cât mai puțin împovărătoare, cât mai lipsită de suferință, cât mai sănătoasă, și... cât mai puțin asistată. Rezultatele acestor consultări nu fac decât să-mi confirme că în realitate, în spatele acestor scopuri stau aceleași soluții: încercarea de a mări intervalul activ al populației, căci în condițiile păstrării unei sănătăți bune, a unui tonus adecvat, a unei conservări potrivite, se ajunge la scăderea nevoii de asistență statală.
Åži în mod cert există și alte teorii legate de acest aspect, cred însă că problema principală în punerea în practică a acestora ține de asumarea responsabilității aplicării unor astfel de măsuri, căci anumite aspecte nu vor fi populare, prin urmare vor avea repercusiuni majore asupra vizibilității și susținerii politice a aceluia ce va prelua rolul de reformator în acest domeniu.

AUTOR: Avocat Mihaela Badescu
Sursa: Finante si Afaceri, iulie 2011